Distribuție
Cu o capacitate de producție ridicată și o experiență extinsă în adaptarea produselor la specificul fiecărei piețe, suntem un partener de încredere atât pentru lanțuri de magazine internaționale, cât și pentru distribuitori independenți care doresc să includă în portofoliu branduri de șervețele umede cu notorietate și performanță dovedită.
Distribuție națională
Avem parteneriate puternice cu distribuitori locali și regionali, prin care acoperim peste 70% din teritoriul României.
Suntem prezenți în retailul modern prin listări directe în marile lanțuri internaționale precum Carrefour, Kaufland, Lidl, Penny Market, Mega Image, Auchan, Supeco și DM, dar și în rețele regionale.
Distribuție internațională
Producem în sistem OEM sau private label pentru numeroase branduri internaționale, adaptând produsele în funcție de nevoile fiecărei piețe.
Exportăm în peste 25 de țări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină, printre care Italia, Germania, Spania, Franța, Polonia, Elveția, Cipru, Grecia, Bulgaria, Iraq, Qatar, Venezuela, Maroc și altele.